Copilarie.

Au trecut atatia ani, de cand, nu m-am mai bucurat, de un lucru marunt.Trec pe strada, si vad cate un copil, care se uita la mine, si-mi zambeste.Stiu atunci, ca privirea lor, reflecta cel mai curat si sincer suflet.Franturi din trecutul meu, incep sa-mi vina in minte.Inchid ochii, si ma vad in fata blocului la joaca.Eu si prietena mea.Pe scarile de la casa blocului, ne-am intins o patura.Scara 1 era camera principala, scara 2, era dormitorul si scara 3 bucataria.Si faceam de mancare, (papusile, nu noi :), si eram atat de fericite.Se intorceau vecinii de la munca, si nu puteau sa urce scarile, din cauza ‘aranjamentului’nostru.Dar zambeau si ei, si ne mangaiau pe crestet.

Ne plictiseam de jocul ala.Si incepeam, sa sarim coarda.Si saream, si inventam jocuri, saream numerele.Le mai stie cineva?Eu, vag imi amintesc, cum se facea 0.Cumva, trebuia sa-ti incrucisezi manile, si sa iti treci coarda peste cap, si sa sari peste ea.Si saream intr-un picior.Ne jucam ori in pereche, ori singure.Si ce bine era!Sotronul, mi-a placut cel mai mult!Sau ratele si vanatorii.In schimb, cand ne adunam toti copii, de pe la vreo 3 blocuri, din zona de unde locuiam eu, ne jucam Tara, tara, vrem ostas!Nu m-as mai fi dus sus, nici batuta!Ma struiga mama, din jumate in jumate de ora, si eu, mereu, ii ziceam:5 minute mami!Si cele 5 minute, se faceau, jumate de ora:)))))))

Nu aveam calculator, nu aveam telefon.Inventam jocuri, cand ne plicitiseam, de ale noastre.Eu cu frate-mio, am inventat un joc al nostru :el era printul si eu regina.Si i-am promis, ca toata viata mea, o sa-i fac toate poftele, si ca, ii voi zice mereu, printul meu!:).Mi-am uitat repede, promisiunea, si nu i-am mai zis printul meu:).Fugeam prin apartament, cand ramaneam singuri, de saraca mama, cand venea acasa, o asteptau toti vecinii sa-i spuna, ca noi, am facut galagie.A fost, cea mai frumoasa, perioada, din viata mea.

Deschid ochi,i si sunt din nou, pe strada!La maturitate, cu griji, cu probleme, cu dureri, cu tristeti.Zambesc insa, atunci cand imi amintesc, de momentele copilariei.Si e bine!E atat de bine, sa te transformi din cand in cand, in copil!

Dezvoltare personalaAdolescenti
Copilarie. Au trecut atatia ani, de cand, nu m-am mai bucurat, de un lucru marunt.Trec pe strada, si vad cate un copil, care se uita la mine, si-mi zambeste.Stiu atunci, ca privirea lor, reflecta cel mai curat si sincer suflet.Franturi din trecutul meu, incep sa-mi vina in minte.Inchid ochii, si...