„Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău”  Faptele Apostolilor 18.10

Atâta timp cât Dumnezeu a avut de lucru pentru Pavel în Corint, furia populaţiei nu s-a dezlănţuit. Evreii se certau între ei şi blestemau; dar nu le era cu putinţă să împiedice predicarea Evangheliei, nici să oprească convorbirea lui cu aceia care-1 ascultau. Dumnezeu are putere chiar peste firile cele mai violente şi îşi scoate lauda din furia oamenilor, când aceasta izbucneşte; dar îşi arată bunătatea, potolind mânia lor.

Deci nu aveţi nici o teamă de oameni, când ştiţi că lucraţi făcându-vă datoria. Mergeţi înainte, aşa cum ar fi făcut Domnul Isus, şi îi veţi vedea pe aceia care vi se împotrivesc, asemenea unor torţe stinse sau unei trestii frânte. Câţi oameni, care pentru că s-au lăsat înspăimântaţi, au trebuit să dea înapoi; dar o credinţă neînvinsă în Dumnezeu stăpâneşte frica. Nici un om nu ne poate face rău fără voia lui Dumnezeu. Acela care îl pune pe fugă numai cu un cuvânt pe Satan, poate face la fel cu slujitorii lui. Se poate ca ei să fie mai înfricoşaţi de voi, decât voi de ei. Deci înainte şi, veţi întâlni prieteni acolo unde credeţi că găsiţi duşmani.

http://fericire.info/wp-content/uploads/2016/03/Eu-sunt-cu-tine-şi-nimeni-nu-va-pune-mâna-pe-tine-ca-să-ţi-facă-rău.jpghttp://fericire.info/wp-content/uploads/2016/03/Eu-sunt-cu-tine-şi-nimeni-nu-va-pune-mâna-pe-tine-ca-să-ţi-facă-rău-150x150.jpgDezvoltare personalaReligie
„Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău”  Faptele Apostolilor 18.10 Atâta timp cât Dumnezeu a avut de lucru pentru Pavel în Corint, furia populaţiei nu s-a dezlănţuit. Evreii se certau între ei şi blestemau; dar nu le era cu putinţă să...