Apa, elementul-cheie atunci când vrem să slăbim

 

De fiecare dată când mă gândesc la slăbit, mă gândesc la top modelele de la Victoria’s Secrets. Cred că nu există femeie care să nu fi admirat vreodată perfecțiunea divelor de pe podium, sau să nu-și fi dorit un asemenea corp angelic, ce să mai! Cât despre bărbați, nici nu mai am ce discuta… Însă foarte multe femei se amăgesc cu ideea că pot slăbi doar cu niște amărâte de pastile din comerț sau alte produse-miracol care – vezi-Doamne! – te modelează peste noapte. Nimic mai fals. Fetele astea fac eforturi consistente să arate cum arată, și-mi amintesc acum de povestea unei amice top-model care se chinuia suficient de tare încât să-și mențină greutatea optimă, pentru a putea participa la fel și fel de prezentări.

Așa că, atunci când avem în plan să ajungem la un fizic de invidiat, trebuie să luăm în calcul mult mai mulți factori. În primul rând, slăbitul nu se face peste noapte, și asta trebuie să o știm cu toții. Sunt convinsă că toți ne-am dori să ne punem capul pe pernă cu un număr de kilograme, iar a doua zi să ne trezim cu vreo câteva în minus. Așa ceva este posibil doar atunci când dietele sunt radicale,  sau se recurge la înfometare, ori este vorba despre vreo problemă medicală. Oricum ar fi, niciuna din varinate nu este bună. Drumul către un corp de invidiat și o sănătate de fier trebuie să se facă, apelând la următoarele elemente:

  1. Apa – consumați cât mai multă apă, deoarece apa joacă un rol esențial. Ea hidratează organismul, organele interne, drenează lima, pune circulația sanguină în mișcare iar toxinele stagnante din organism sunt eliminate mult mai rapid. În plus, pielea devine mai luminoasă și mai elastică.

  2. Un regim alimentar sănătos, pentru că, fără o dietă nu putem să ajungem acolo unde ne dorim. Cea mai bună variantă este aceea de a consulta un nutriționist, pentru că fiecare femeie are forma fizică specifică iar dieta, în funcție de acest aspect și alte probleme, trebuie personalizată pentru fiecare în parte.

  3. Sportul – faceți exerciții fizice zilnice. Sportul ne ajută să fim mai vioi, cu o poftă de viață mai mare și ne intensifică arderile.

  4. Masajul este și el un element care completează tabloul ideal pentru fizicul de vis. Trebuie să știm că masajul, în general, ajută foarte mult corpul deoarece pune în funțiune circulația sângelui, acolo unde este cazul, îmbunătățește drenajul limfactic care este răspunzător cu eliminarea toxinelor din corp, ne relaxează musculatura, ne scapă de stres, anxietate, anumite dureri și ne relaxează și mintea.

Așadar, cheia spre frumusețe și sănătate reprezintă, de fapt, un sistem foarte bine pus la punct. Ordinea și disciplina fac ca totul să se întâmple. Niciodată slăbitul în timp record n-a fost benefic. Totul se face prin strictețe, rigurozitate și un pic mai multă ambiție.

Dezvoltare personalaSanatate
Apa, elementul-cheie atunci când vrem să slăbim   De fiecare dată când mă gândesc la slăbit, mă gândesc la top modelele de la Victoria's Secrets. Cred că nu există femeie care să nu fi admirat vreodată perfecțiunea divelor de pe podium, sau să nu-și fi dorit un asemenea corp angelic, ce...