De ce esti singur, sarac si nefericitAi început să faci ceea ce trebuie și să obții rezultate.
Stima de sine și încrederea au crescut, viața începe să prindă  culoare, iar în interiorul tău simți că poți face tot ceea ce ți-ai propus.
Muncești, muncești, muncești…și la un moment dat pici jos,
acum ai fost deconectat automat de la muncă de către corpul tău
pentru a nu te distruge singur.

Cam asa ar arăta o secvență ușor exagerată din viața
unui workaholic ( etapa prin care toți trecem la timpul potrivit ).

jack canfaildDupă două epuizări de genul ăsta mi-am zis că așa nu mai merge : muncesc mai mult ca înainte și totuși mă simt mai nefericit.
Cum Dumnezeu am reușit să fac asta ?!

Cum rezolvă un workaholic probleme ? Te-ai prins !
Mai muncește un pic. Așa că m-am apucat să citesc cartea
lui Joan Borysenko : “Epuizare totala”

Ceea ce am învățat din primele pagini a fost că primul pas spre succes începe cu o dorință puternică de afirmare, iar al doilea cu o schimbare de perspectivă.

Am bifat primul pas și am început să mă gandesc care-i treaba cu al doilea. Mi-a luat câteva zile, dar am prins ideea.
Fii pe faza !

Toată treaba se rezumă la efort. Orice problemă se rezolvă cu un efort și orice suferință este cauza unei evitări de a face acel efort.

Efortul produce un disconfort, o durere, dar te scutește de
suferință. Și asta e mare lucru !


Acum, dragă workaholicule : tu de ce suferi deși depui atât efort ?
Atunci nu mi-am răspuns la întrebarea asta, dar acum mi-aș spune cam așa : De prost, prietene ! De prost ce ești ! Suferi fiindcă depui eforturi imense în direcția opusă. Depui efort după efort ca să eviți direcția care te împliniște cu adevărat, dar care te și sperie în același timp.

Împlinirea noastră este dincolo de frică, iar frica nu poate fi învinsa, dar iți poate fi cel mai bun prieten : îmbrațișeaz-o, accept-o și în special cunoaște-o ! Fiindcă ea te avertizează   atunci când un pericol e aproape de tine.

Una din fricile mele e să nu fiu umilit in public.

La un training în care eram aproape epuizat după un marathon de efort m-am oferit voluntar pentru a face o ancorare (NLP pentru cunoscători) : asociezi un semn în mintea ta cu o stare
pe care o simți atunci și pe care dorești să o induci la un
moment dat.

În mare masura, după ce m-am deschis în fața publicului și am observat că nu sunt umilit, frica a dispărut.

 

Fă acel lucru de care iți este frică și frica va pieri   cu siguranță. (Emerson)

Dezvoltare personalaCredem in TineDescoperaDezvoltare personalaSanatateSfatul ZileiStil de viataViata bate filmul
Ai început să faci ceea ce trebuie și să obții rezultate. Stima de sine și încrederea au crescut, viața începe să prindă  culoare, iar în interiorul tău simți că poți face tot ceea ce ți-ai propus.Muncești, muncești, muncești...și la un moment dat pici jos, acum ai fost deconectat automat de la muncă de către corpul tău pentru...