Adierea divină

William Shakespeare spunea: „Când dragostea vorbeşte, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului”. Da, şi zeii cei mai gălgioşi ( de la înălţimea lor olimpiană!) tac in faţa acestui sentiment inalţător, specific umanitatii, lumii, in general.  „Credinţa face totul posibil, dragostea face totul uşor” spunea altcineva, un înţelept, desigur, sintetizând, la limita, doua lucruri aparent diferite: credinţa care se exprimă prin dragoste, iar dragostea care respiră, la rindu-i, prin credinţă. E dificil sa descifrezi tainele Creaţiei şi să fii pe placul tuturor ( unii vor obiecta cu privire la facerea lumii si a omului de către Dumnezeu! ), dar cu toţii vor fi de acord ca la început a fost dragostea, lumina, din care a izbucnit, ca o flacara în mijlocul pustiului, viaţa.

       Sentimentul acesta exista in noi, în fibra noastra, în subconştientul nostru  ( atât de ascuns şi atât de  fabulos ) de unde vine la pachet, pe aceeaşi cale regală,  cu ura, cu invidia, cu pornirea criminala, cu instinctul brutal şi rebel ( mai ales cu instinctul! ), imposibil de controloat, de care, totuşi, dragostea se deteşeaza ( se scutură! ), de care se disociază, diluându-l adesea sau chiar neutralizându-l. Până şi criminalul cel mai odios are în el un strop de umanitate, de dragoste, de care se agaţă, cu disperare uneori, în drumul său hipnotic printre tenebre. Nu există fiinţă în lume care sa nu cunoasca sentimentul acesta, care să nu-l trăiască sau care să nu-l cultive. Parafrazându-l pe Marin Preda ( sau pe apostolul Pavel ), n-aş putea decit înări sintagma de la sfârşitul romanului „Cel mai iubit dintre pământeni” : „daca dragoste nu e, nimic nu e! „

         barbat indragostit Iadul, se pare, este singurul loc in care nu exista dragoste. Focul Ghenei nu epuizează însă speranţa mântuirii, doar o amâna. Trecut prin foc sufletul renaşte din propria-i cenuşă, din dragoste şi sete de viaţă, se întrupează iar şi iar, urmîndu-şi neabătut drumul său glorios, pe calea nemuririi. Peste tot dragostea răzbate, da sens şi culoare vietii, deschide noi orizonturi, adună şi împarte, împărtăşeşte. Pune semnul egal între oameni, între inimii şi suflete, dărâmând zidurile indiferenţei, pe cele ale incertitudinii sau pe cele ale neâncrederii oarbe. Dacă prudenţa umană indeamnă la moderaţie, dragostea nu ţine cont de nimic, totul devine posibil prin dragoste. Posibil şi uşor.

Aşa cum se întîmplă adesea când scapi ulciorul şi când acesta se sparge, bei apa din căuşul palmelor, nu mori de sete. Aşa se întâmplă şi-n dragoste. Aici totul se cîştigă sau se pierde… la dublu. Nimeni nu este favorizat. Primesti atâta cât dai, „ câti bani, atâta peşte”! In final însă cîştigăm cu toţii. Fiindca altfel dragostea n-ar mai fi dragoste! Nimeni n-a răspuns încă la întrebarea fundamentală „ce-i viaţa”, „care este sensul ei ?” Milioanele de oameni,  prinşi între realitate şi  spaţiul virtual (  Internet ) par sa spuna că viaţa  e dragoste ( credinţă şi dragoste! ), înfierbîntând motoarele de cautare, umblând pe acelaş drum bătătorit de când e lumea ( întodeauna acelaş! ), cu sentimentul că o fac ei primii ( ah, santa simplicita!) Dragoste uneşte, cladeşte, nivelează, deschide căi printre stufărişurile vieţii, alunga monştrii din noi, animalele de pradă, învăluindu-ne in muzica ei caldă, nepământească, inegalabilă. Cum ar arăta lumea fără dragoste? E greu de spus şi pentru cineva fără imaginaţie. Intr-o lume in care totul se face şi se desface din dragoste ( pasiunea pentru ceva sau pentru cineva înseamnă tot dragoste!), lipsa ei ar echivala cu un dezastru, cu o aruncare în preistorie, cu dispariţia omului ( creaţie unica şi misterioasă, datorata, probabil, civilizatiilor intergalactice sau unui Dumnezeu virtual, precum Google, genial şi… extrem de meticulos!)

Dezvoltare personalaDragoste
Adierea divină William Shakespeare spunea: „Când dragostea vorbeşte, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului”. Da, şi zeii cei mai gălgioşi ( de la înălţimea lor olimpiană!) tac in faţa acestui sentiment inalţător, specific umanitatii, lumii, in general.  „Credinţa face totul posibil, dragostea face totul uşor” spunea...