exercitii-pentru-creierAm trecut prin multe stari depresive. Viata mea era o continua cursa apasatoare plina de anxietate, apasare, tristete existentiala.. plina de stari cand simteam ca nu valorez nimic si stari cand imi doream ca macar un lucru din viata mea sa mearga spre bine, fie ca este vorba de bani, cariera sau iubire.

Adevarul era ca nimic nu mergea. Prietenul meu era din ce in ce mai distant cu mine, nu mai aveam niciun ban si nicio perspectiva de angajare. Aveam, in schimb, o multime de idei si proiecte nefinalizate, care ma presau.
Cu cat incercam sa fiu mai aproape de prietenul meu, cu atat ma simteam mai respinsa. Cu cat voiam sa reusesc in cariera mai mult, cu atat deveneam mai lenesa si mai lipsita de curaj.
Ma simteam blocata si nu mi se parea corect de ce mi se intampla totul MIE, cand tuturor celorlalti parea sa le mearga atat de bine…
Pana cand am ajuns in punctul cel mai de jos. Ma saturasem ca oamenii sa ma evite pentru ca eram un izvor de negativitate. Ma saturasem sa am un iubit care numai femeie nu ma facea sa ma simt. Ma saturasem sa nu pot merge nicaieri pentru ca nu aveam bani (devenind astfel si mai dependenta de timpul petrecut cu prietenul meu). Ma saturasem sa am cele cateva kilograme in plus care nu ma lasau sa ma mandresc cu corpul meu. Ma saturasem de tot… Aveam nevoie de o alta viata sau as fi ajuns in pragul unei caderi nervoase.
Dintr-o data, nu inteleg precis de ce, mi-a venit o idee. Unul dintre momentele de “AHA”, cand totul se clarifica si se simplifica, iar eu am facut un salt evolutiv:
Cauza comuna a tuturor suferintelor mele era faptul ca nu eram dispusa sa muncesc. Sa muncesc cu adevarat.
Sa lucrez zi-lumina la visurile mele, construind pe cine vreau sa fiu. Aveam zeci de biletele si caietele cu obiectivele mele…dar nici unul nu se realizase. De aceea, am inceput sa-mi scad tot mai mult pretentiile. Ceea ce pentru altii devenise o mediocritate era pentru mine raiul de pe pamant. Cu toate astea, nu reuseam sa fiu mediocra! Eu, care credeam ca am atata potential, atata de oferit, atata incredere in mine in alte vremuri… Nu reuseam sa ajung macar la limanul acela confortabil in care miliarde de oameni au reusit sa se scalde!
A fi dispus sa muncesti cu adevarat pentru evolutia ta este o sarcina grea. Inseamna sa te simti rau si sa faci sacrificii. Sa alergi chiar dupa ce simti ca nu mai poti si sa dormi putine ore pe zi ca sa-ti atingi telurile.
Dar la sfarsitul zilei, cand toate starile proaste se duc de la efort, esti multumit de tine insati. Esti fericit daca macar ti-ai urmat obiectivele de zi cu zi. Oricat ar fi de mici si nesemnificative, ai facut CEVA pentru tine. Creierul, corpul si spiritul iti multumesc pentru eforturi. Un pas mic este totusi un pas.
Asadar, cauza comuna a depresiei mele era lipsa muncii. Nu stiu cum sa subliniez mai bine si cum sa accentuez importanta acestei revelatii in viata mea. Cat de simplu a devenit totul dupa aceea.
De fapt, nimeni nu era vinovat pentru nefericirea mea, nu stelele s-au aliniat prost pentru mine.. ci mi-am permis sa devin lenesa, rasfatata, comoda. Si zona de confort ma distrugea.
Nu munceam pentru o viata mai buna si-l indepartam pe prietenul meu cu lamentarile mele continue. Apoi il certam pentru ca s-a indepartat, ca si cum mecanismul atractiei tinea de el.
Nu munceam ca sa am mai multi bani, desi aveam idei care pe termen mediu si lung mi-ar fi adus o existenta confortabila, FARA sa ma angajez.
Nu munceam sa creez noi relatii si sa cunosc oameni, fiind complet dependenta de familiaritatea si starea de bine pe care mi-o dadea prietenul meu.
Si, cel mai trist: Nu dadeam nimic nimanui. Luam tot ce se putea de la altii, ca o cersetoare: vorbe bune, energie pozitiva, distractii.
Dar nu dadeam nimic. Nu aveam ce. Eram un sac spart care dorea umplut continuu… si asta respingea lucrurile frumoase din viata mea.
La un moment dat ajungi la punctul in care spui: NU MAI POT. E multa suferinta pana acolo, nu ajungeti acolo pana sa incepeti sa munciti!
La un moment dat, evolutia constienta este singura cale de a nu fi un mort viu.
La un moment dat iti doresti mai mult ca orice sa ai acea perioada de cateva luni-un an in care sa nu pui nimic mai presus decat imbunatatirea propriei vieti.
Si sa muncesti efectiv ca nebunul pentru asta.
Nu ai alta solutie. Intreaga ta fericire, intreaga ta viata, respectul tau de sine depinde de asta.Ceea ce face efortul un pret prea mic in comparatie cu castigul.

Munceste si provoaca-te constant. Asta e tot.
Indiferent de varsta, sunt pasi pe care-i poti face pentru a iesi la lumina. Toata lumea are un plan aproximativ, caci stie ce-i lipseste. Cati dintre noi muncim insa constant, ca un catar, pana ne rapeste somnul, zi de zi, cu incrancenare nebuna?
Toti cei pe care-i admiri in povestile de succes au avut un astfel de drum. Nu ii cunosc pe toti :)) dar vad ca realizarile celor din jurul meu s-au cladit pe efort.
Daca te sperie ideea unui efort sustinut pe o perioada mai mare de timp, ia-o usor. Totusi, atentie: A o lua usor inseamna ca trebuie sa ai mai multa rabdare pana te vezi la nivelul la care vrei sa fii.
Ce iti doresti CEL MAI MULT sa realizezi?
Concentreaza-te pe acel obiectiv zi de zi, cu toate puterile tale, ca si cum nu ar fi nimic altceva pe Pamant. Iti garantez ca, oricat ar fi de greu, odata ce ai ajuns acolo, vei fi nu numai fericit ca ai invins, dar vei incepe sa te iubesti pe tine insuti.
Si existenta ta se va elibera din aceste stari de apasare continua.

Aboneaza-te ca sa afli cum am reusit eu sa imi indeplinesc visele pe care nici eu, nici ceilalti nu le-am fi crezut realizabile.

http://fericire.info/wp-content/uploads/2016/04/exercitii-pentru-creier.jpghttp://fericire.info/wp-content/uploads/2016/04/exercitii-pentru-creier-150x150.jpgDezvoltare personalaDescoperaDezvoltare personalaSfatul Zilei
Am trecut prin multe stari depresive. Viata mea era o continua cursa apasatoare plina de anxietate, apasare, tristete existentiala.. plina de stari cand simteam ca nu valorez nimic si stari cand imi doream ca macar un lucru din viata mea sa mearga spre bine, fie ca este vorba de...