In suferinta credinta sporeste

“Mai bine e sa mergi la casa plangerii,decat la casa ospatului.” (Ecclesiastul 7,2)

Cat de bine se potrivesc aceste vorbe cu proverbul nostru romanesc care spune ca “prietenul la nevoie se cunoaste”.Ganditi-va putin de cate ori ati fost cuprinsi de o suparare,cati v-au fost cu adevarat alaturi?Cati v-au vazut lacrimile la miezul noptii sau v-au auzit suspinele izvorate dintr-o inima indurerata?Cati au fost acolo si

Ajuta-ma Doamne!

Sunt cuvintele unui om apasat de povara grijilor,de amaraciunea suferintelor care par ca nu se mai sfarsesc.Un om in postura caruia am fost fiecare dintre noi intr-un moment de cumpana sau de incercare.Simti cum ti se intristeaza inima,spui cuvinte care nu se cuvine sa le spui,iti simti constiinta apasata.

Repetam mereu ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta,ca doar El poate indeparta jugul grijilor noastre.Singurul la care putem gasi sprijin la toata grija si nevoia noastra este Parintele nostru ceresc.Singuri nu avem nicio sansa in a razbi,suntem lipsiti de putere,slabi,nepriceputi si doar bazandu-ne pe El vom capata forta si vigoare.

Simtim ca ne-am cufundat intr-o mare de intuneric si tanjim dupa o raza de lumina,de speranta,de implinire.Si dintr-o data , apare fata luminoasa a Domnului,care inunda cu lumina

Iarta-ma,Doamne!

Iertarea este un act divin, un atribut dumnezeiesc. Nu trebuie sa facem un efort ca sa ne dam seama de neputinta noastra de a ierta. Dar pe masura ce Ii facem loc lui Dumnezeu in fiinta noastra, primim si putere sa iertam. Iar cand Il punem pe Dumnezeu tot timpul in centrul atentiei noastre, atunci iertam orice fapta, fara a mai fi rugati.

Iertarea pacatelor noastre de catre Dumnezeu este conditionata de iertarea gresitilor nostri: “Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, va va ierta si voua Tatal vostru cel ceresc” (Matei 6, 14).Daca nu suntem capabili de a ierta celor ce ne gresesc,cum credeti ca vom obtine la randul nostru iertarea lui Dumnezeu?Din pacate,de multe ori cerem sa fim iertati,dara fara ca noi sa fim capabili de a face acelasi gest.Daca oamenii s-ar cerceta pe ei insisi ar putea vedea ca iarta foarte putin sau chiar deloc. Pierdem din vedere ca masura iubirii pentru cineva este masura iertarii pe care suntem in stare sa o facem pentru el.

Dar avem si noi nevoie de iertarea lui Dumnezeu,pe langa cea a semenilor nostri.De aceea,astazi ma rog Tie,Doamne si-ti spun:

Iarta-ma,Doamne,ca nu Te-am ascultat cand a trebuit,

Iarta-ma Doamne,ca am luat numele Tau in desert de atatea ori,

Iarta-ma,Doamne,ca am ocolit casa Ta,

Iarta-ma,Doamne,ca fiind cazut,nu am alergat la Tine,

Iarta-ma,Doamne,ca te-am mintit de atatea ori,

Iarta-ma,Doamne,ca am nesocotit poruncile Tale,

Iarta-ma,Doamne,ca nu Ti-am multumit indeajuns pentru binefacerile Tale,

Iarta-ma,Doamne,ca te-am ranit de prea multe ori cu fapta,cu cuvantul si cu gandul,

Iarta-ma,Doamne,ca am uitat de Tine ani la rand,

Iarta-ma,Doamne,ca am fost mai rau decat Iuda,

Iarta-ma,Doamne,acum,in ultimul ceas si nu-ti intoarce Fata Ta de la mine…

 

 
[cf]js[/cf]

 

Aripile noastre

“Isi vor improspata puterea,ca vulturii se vor intraripa.”(Isaia 40,31)

Privim cu nesat la zborul pasarilor catre inaltimi si ne dorim sa fim asemeni lor,sa ne inaltam si noi deasupra conditiei noastre umane.Zborul lor este asemenea sperantelor noastre.De cate ori avem un vis,incepem sa lucram spre implinirea lui si atunci simtim ca ne cresc aripi,ca putem darama orice obstacol care s-ar interpune in calea noastra.

Ne nastem fara aripi,dar pe parcursul vietii fiecare dintre noi poate dobandi o pereche de aripi,pentru a se inalta,pentru a zbura, pentru a-si implini destinul.Unii renunta la mijlocul drumului si isi pierd aripile,altii se prabusesc din zborul lor prea inalt inainte de vreme,iar altii continua traseul si se bucura de fiecare victorie dobandita.Viata noastra insasi este un zbor,care la final ne va conduce catre Dumnezeu,acolo unde vom raspunde despre cum ne-am folosit aripile aici,pe pamant.Doar ca zborul nostru ar trebui sa fie calauzit de pasii nevazuti ai Mantuitorului,de Mana Sa darnica,de Cuvantul Sau care aduce mangaiere si nadejde ca vom izbandi.

Atata timp cat zborul nostru va fi condus din umbra de catre Dumnezeu, aripile noastre ne vor purta pe cararile credintei,iubirii si ale binelui.Nu va lasati coplesiti de piedici si nu va opriti din zbor.Nu va temeti ca veti zbura uneori prea sus sau prea jos,cat timp il aveti pe Dumnezeu cu voi.El ne va invata sa ne ridicam deasupra tuturor celor pamantesti si trecatoare.Sa ne purtam crucea cu demnitate, cu speranta in Dumnezeu,si sa nu uitam ca El ne va sustine aripile plapande de cate ori va fi nevoie.Aripi care ne vor purta tot mai sus,aripi care uneori vor avea nevoie de protectie,de intarire.

Suntem doar niste calatori pe acest pamant, dar desfasurandu-ne aripile sa indraznim a zbura cu ele prin puterea Lui Dumnezeu.

 

[cf]js[/cf]

Cuvantul care distruge

“Cuvantul lor va roade ca o cangrena”.(II Timotei 2,17)

Cand a rostit aceste cuvinte,Apostolul Pavel se referea fara-ndoiala la raspandirea raului

Credinta se intareste prin lupta

“Ca El insusi fiind incercat pin ceea ce a patimit,si celor ce sunt in incercari poate sa le ajute.”(Evrei 2,18)

Fara credinta suntem pierduti si ratacim din drumul nostru catre Dumnezeu.Dar chiar si cand am dobandit credinta,trebuie sa ne-o pastram vie si neintinata,pentru ca si incercarile se vor inmulti.Fara lupta noastra cu incercarile trimise de Dumnezeu ,nu vom izbuti sa ne apropiem de El si de imparatia Sa.

Insusi Hristos a fost ispitit de diavol in pustie,pe munte si in sfanta cetate.Asa ca si noi trebuie sa ne asteptam sa fim ispititi in nenumarate situatii.Ziua sau noaptea,acasa sau in afara acesteia,mereu vor fi ocazii de a cadea in ispita.Nu sta in puterea noastra de a ne razboi cu ele,si in lupta cu acestea ne folosim de credinta noastra intarita de ajutorul lui Dumnezeu.Orice incercare trimisa de Domnul nostru are un scop pozitiv,pentru a ne purifica sufletul.Nu trebuie sa cedam si sa deznadajduim,sa ne intristam sau sa lacrimam cu durere,ci sa ne inarmam cu credinta pentru a iesi biruitori.

Asemeni unui arbore cu radacini firave ce nu va face fata unei furtuni,si noi vom fi lipsiti de aparare in fata incercarilor,fara credinta.Doar copacii cu radacini puternice,raman neclintiti si drepti dupa ce a trecut furtuna si isi inalta semet coroana catre cer.Asa si noi,luptand cu credinta ne vom putea ridica privirea spre cer,pentru a multumi lui Dumnezeu ca ne-a intarit credinta.

Fiecare incercare prin care trecem are rolul de a ne cali,de a ne pregati pentru alte incercari,unele poate mai dureroase decat altele.Cata vrem le vom infrunta cu credinta,le vom depasi mai usor,si credinta noastra va spori.Cand ne simtim inconjurati din toate partile de asemenea incercari si ni se pare ca orice efort al nostru e zadarnic,cand nu gasim alinare nicaieri,sa ne amintim de Dumnezeu,ispitit si El timp de patruzeci de zile in pustie.Cautati cuvantul lui Dumnezeu si nu va pierdeti nicicand credinta in El.